Angajam pentru un nou magazin Profi în Tecuci

  Vanzari

Descriere Locuri de munca


Căutăm oameni buni și implicați care vor să crească personal și profesional, alături de o echipă cu peste 25.000 de colegi în toată țara.


Salariu 2.800 lei primele 9 luni iar începand cu luna a 10-a, 3.200 Lei


Vaccinati nevaccinati, toti suntem egali


Suntem deschiși să îi primim în echipa noastră pe cei care vor să facă parte din rețeaua de retail modern cu cea mai mare acoperire la nivel național și cel mai mare număr de magazine din România.


Scopul fiecărei zile este să fim mai buni și să reprezentăm cu mândrie brandul Profi.


Compania noastră evoluează odată cu oamenii care stau la baza acesteia, de aceea traseul frumos pe care îl au colegii noștri, confirmă de fiecare dată aprecierea și recunoașterea pe care le arătăm celor care se implică, sunt responsabili și vor să își construiască o carieră la Profi.


Ce facem noi pentru tine?


- Investim in oamenii care ne reprezintă, oferind traininguri profesionale;


- Îi recompensăm pe cei care zilnic devin mai buni oferind posibilități reale de creștere a veniturilor, prin bonusuri de vechime în companie, care pot avea o creștere de până la 8 ori, bonusuri de performanță și de loialitate.


- Oferim tichete de masă în valoare de 25 lei în primele 9 luni de contract și de 40 lei începând cu luna a 10-a + tichetele cadou de Paște și Crăciun.


- O platformă de beneficii fixe - beneficii aniversare și multe alte oferte negociate cu diverși parteneri, care vin în întâmpinarea nevoilor tale.


- Oferim posibilitatea d specializare, dezvoltare profesională și personală;


- Oferim posibilitati reale d promovare.


Descrierea companiei:


De aproape 22 ani, lanțul de magazine Profi se dezvoltă continuu, în ritm accelerat. Este aproape de pragul de 1.500 de magazine în peste 681 de localități, și urmează să deschidă sute de noi magazine în următorii ani.


Profi este cel mai mare angajator privat din România, care se mândrește cu peste 2.000 de colegi promovați anual.


În 2021 Profi a introdus un nou concept de magazin care, în baza succesului de care se bucură, urmează să se extindă în întreaga rețea lucru ce punctează încă un pas important în evoluția companiei.


Povestea Profi nu are sfârșit ci doar capitole noi, ce prind contur alături de toți colegii noștri și anunță transformări însemnate!


Abia așteptăm să aflăm mai multe și despre tine și să ne cunoaștem!


Telefon/Whatsapp  0730.281.524

 Data publicării:

29/10/2021

 Data modificării:

30/11/2021

 Zona orașului:

Zona Cina

 Adresa:

Tecuci, Str. Ghe. Petrascu

 Accesări

20




Informatii utile

  • Evitați înșelătoriile acționând la nivel local sau plătiți cu PayPal
  • Niciodată nu plătiţi prin Western Union, Moneygram sau alte servicii anonime de plată
  • Nu cumpăraţi sau vindeţi în afara ţării voastre. Nu acceptaţi cecuri din afara ţării
  • Acest site nu este implicat în nici o tranzacţie şi nici nu controlează plăţile, transportul, garanţia tranzacţiilor, nu oferă "protecţia cumpărătorului" dar nici "certificarea vânzătorului"
Agenția Imobiliară EXTREM Tecuci

Marketing

Contactați editorul

Trebuie să vă conectați sau să vă înregistrați un cont nou pentru a contacta editorul

Autentificare Inregistreaza-te! Cont gratuit

Anunțuri similare

Fără reclame corelate


    SCANEAZĂ-MĂ ȘI DISTRIBUIE     
QR CODE